Scrisoarea deschisă a unui antreprenor de treizeci de ani – ” Angajez, dar găsesc puține persoane dispuse să depună efort”

Aceasta nu este scrisoarea unui antreprenor aflat în dificultate, dezamăgit de anii de luptă cu birocrația sau sufocat de o piată în criză; şi nu e nici lamentația unui batrân în meserie în conflict cu noile generații. Dimpotrivă, aceasta este reflecția unei persoane, departe de pragul de 40 de ani, care a avut norocul de a contribui la crearea unei afaceri – o firmă de consultanță – în continuă creștere, atingând orizonturi din ce în ce mai ambițioase, urmărind expansiunea internațională, lucrând cu clienți de prestigiu. Societate căreia, într-un moment în care (aparent contra curentului) comenzile continuă să crească şi proiectele devin mai interesante, i se dezvăluie o dificultate neobișnuită: a găsi persoane care doresc să se implice, să învețe, să crească, să muncească. Dispuse să depună efort. Nu vorbim de efortul fizic, de șantiere, ci de efortul care derivă din scadențe, din (eufemistic) schimburi de opinii vivace, din delegații, de a se simți mereu provocat în fata unui contract (cel cu clientul) legat de rezultate. Efortul care, pentru cei ca mine și ca noi care reușesc să construiască ceva, nu a fost niciodata o problemă, şi întotdeauna a venit pe planul doi după satisfacția de a vedea în primul rând rezultatele profesionale și apoi cele personale. Când am creat auxiell, acum zece ani, proaspăt absolvenți, într-un moment când singurele start-up erau cele de natură tehnologică, am stabilit un obiectiv: de a lucra pentru a ajuta la crearea unor companii excelente, nu numai în produs, dar și în procesele pe care le formează. Iată de ce auxiell există: pentru a crea exemple de excelență, pentru ca antreprenorii și managerii să se mândrească cu ceea ce fac și cu rezultatele obținute. Dar pentru a crea exemple trebuie în primul rand să devii un exemplu, punând interesele clientului, ale proiectului sau ale companiei, înaintea celor proprii. Cu toate acestea, într-un moment în care se vorbeşte mult de criză și şomaj, şi în care noi avem o mulțime de locuri de muncă de oferit, ne confruntăm frecvent cu persoane a căror mentalitate prevede ecuația ”primesc un salariu, deci pot face față sacrificiilor” şi nu, mai degrabă, ” nu îmi pun problema unui sacrificiu şi prin urmare pot aspira să devin cineva”. Nu este o chestiune de vârstă sau de zona geografica de origine: de prea multe ori ne-am confruntat cu obiecții similare pentru a ne gândi să le atribuim unui singur cluster de populație. Țineți minte, nu vorbim despre ”exploatarea” muncii, și nici de tinerii absolvenți, ceea ce am fost și noi cu ceva timp în urmă. Este vorba despre a împărtăși (da, a împărtăși) rezultatele unei munci doar după ce aceasta a fost făcută, fără să ne uităm la ceas sau la calendar, cu un strop din mult lăudatul (doar în cuvinte) spirit antreprenorial. Pentru noi, provocarea este deschisă.

CINE SUNTEM

12 ani de experiență în a crea exemple

CONTACTEAZĂ-NE

Este timpul pentru a deveni un exemplu